Course info

Cultura vânatului. Ca disciplină a Şcolii superioare silvice din România, ea a rămas cunoscută sub denu­mirea de „Vânătoare", „Gospodărirea vânatului", „Biologia vânatului" şi, mai recent, ,,Cultura vânatului". Cultura vânatului sau cinegetica după Negruţiu (1983, 2000) studiază bioecologia şi ocrotirea vânatului, precum şi gospodărirea şi valorificarea acestuia. În Ucraina, disciplina dată poartă denumirea de „Мисливствознавство” (Бондаренко, 1993) care provine de la cuvântul „мисливство” - vânătoare. Studenţii de la silvicultură de la Lvov mai beneficiază şi de manualul „Бiотехнiя”, (Бондаренко, 1998). Viitorii ingineri silvici din Rusia studiază „Биология лесных зверей и птиц и охотоведение” (Минкевич, 1986) care este împărţită în tei compartimente: ornitologia silvică, biologia mamiferelor silvice şi „охотоведение” (Дементьев, 1971). Pentru silvicultori dar mai ales pentru cinegeticieni prezintă un deosebit interes manualul „Wildlife ecology and management” de Caughley şi Sinclair (1994) utilizat în unele instituţii de învăţământ din Canada, Australia şi SUA. După cum menţionează aceşti doi autori înţelesul cuvântului „Wildlife” se extinde sau se îngustă în funcţie de punctul de vedere al utilizatorului. Uneori el include toate plantele şi animalele sălbatice alteori se restrânge la vertebratele acvatice şi terestre. În cadrul disciplinei „wildlife management” el cuprinde toate mamiferele şi păsările în libertate (sălbatice). Până aproape 25 ani în urmă cuvântul „wildlife” includea doar speciile de vânat. Gestionarea vânatului este şi acum o pare integrantă a managementului animalelor sălbatice, dar tot mai des acest termen cuprinde şi alte aspecte, precum conservarea speciilor periclitate. Manualul „Wildlife Restoration” de Morrison (2002) utilizat în instituţiile din SUA, numai confirmă acest lucru. Aspectul restabilirii este cu atât mai important pentru Moldova, unde fauna sălbatică este în descreştere. După Caughley şi Sinclair (1994), managementul faunei sălbatice poate fi definit ca managementul populaţiilor de animale sălbatice, iar cea mai importantă obligaţie este de a alege scopul drept şi de a şti suficient despre animale şi habitatul lor pentru a-i asigura realizarea.