Disciplina propusă evidenţiază problemele ce ţin de regimul juridic al bunurilor imobile,  drepturile asupra lor, înregistrarea dreptului de proprietate, precum şi a altor drepturi asupra bunurilor imobile, efectuarea înscrierilor în registrul bunurilor imobile, modalităţile de formare a bunurilor imobile, drepturile şi obligaţiile colaboratorilor organelor cadastrale teritoriale, răspunderea juridică pentru încălcarea sau nerespectarea legislaţiei imobiliare. Studierea şi cunoaşterea  acestor aspecte vor contribui la crearea unei viziuni clare asupra reglementărilor cu privire la regimul juridic al bunurilor imobile în RM, va înlesni soluţionarea corectă a litigiilor privind bunurile imobile. În fine, disciplina „Drept imobiliar” este necesară în vederea examinării unor probleme puţin reflectate în literatura de specialitate, cum ar fi, formarea terenurilor, intabularea, înscrierea provizorie a drepturilor reale asupra terenurilor în registrul bunurilor imobile, notarea drepturilor de creanţă asupra lor. Astfel, disciplina “Drept imobiliar” va contribui la ridicarea nivelului de cultură generală, la formarea unei viziuni generale asupra noului sistem de înregistrare a bunurilor imobile şi a drepturilor asupra lor, ceea ce va înlesni realizarea procesului privind protecţia juridică a drepturilor patrimoniale ale cetăţenilor şi agenţilor economici asupra bunurilor imobile în condiţiile economiei de piaţă.