Introducere
În cadrul ştiinţelor agronomice, agrotehnica ocupă unul din principalele locuri privind sporirea fertilităţii solului şi creşterea producţiei agricole. Pe baza rezultatelor ştiinţifice şi practice, agrotehnica elaborează metode strâns legate între ele, în cadrul unor sisteme de agricultură, adică al unor complexe unitare de măsuri care urmează a fi aplicate diferenţiat în funcţie de condiţiile naturale.
Agrotehnica – ştiinţa factorilor de vegetaţie şi în primul rând a celor legaţi de sol, a modului de dirijare a acestora în vederea obţinerii unor producţii mari şi de calitate superioară sau ştiinţa despre sistemul sol-plantă după (Gh. Ionescu Şişeşti).
Pornind de la faptul că Agrotehnica reprezintă ştiinţa despre sistemul sol-plantă, înseamnă că numeroasele procese care au loc în cadrul acestui sistem vor fi influenţate prin lucrările solului, acţiunea erbicidelor, rotaţia culturilor şi prin aplicarea diferenţiată a acestora în funcţie de condiţiile pedoclimatice.
Agrotehnica oferă soluţii cu aplicaţii ştiinţifice precum şi metode practice pentru exploatarea raţională a terenurilor arabile, cunoştinţe utile tuturor specialiştilor în domeniu, contribuind la o mai bună pregătire profesională a acestora. Prin conţinutul său, agrotehnica se bazează pe noţiuni specifice disciplinelor de pedologie, microbiologie, fizică, agrochimie, fiziologie, maşini agricole, ecologie etc. şi în acelaşi timp, serveşte ca fundament pentru discipline ca fitotehnia, viticultura, legumicultura, management, economie agricolă etc.
Conţinutul agrotehnicii este expus în 5 compartimente
- Teoretic general, unde sunt expuşi factorii de vegetaţie şi metodele agrotehnice pentru mărirea utilizării lor. Tot aici se descriu legile ştiinţifice ale agrotehnicii, precum şi regimurile solului termic, hidric, aerian, de nutriţie, fertilitatea solului şi humusul.
- Sistemele agrotehnicii – ştiinţă despre felurile folosirii raţionale şi creşterii eficacităţii agriculturii.
- Asolamentele, necesitatea şi argumentarea ştiinţifică a alternării plantelor de cultură, alcătuirea şi valorificarea asolamentelor. Sistemele de asolamente.
- Lucrarea solului în care se studiază întrebările generale, sarcinile, argumentarea teoretică precum şi sistemele de lucrare a solului în asolamentele din Republica Moldova cât şi concret pentru fiecare cultură.
- Buruienile şi combaterea lor.
- Teacher: Sergiu Gavrilas
Irigarea culturilor ca ştiinţă studiază particularităţile agriculturii pe terenurile irigate elaborând diferite sisteme de agricultură în scupul păstrării solului concomitent cu obţinerea producţiilor înalte stabile şi calitative
Apa atât din precipitaţiile atmosferice cât şi din urma irigaţiei, umectând solul interacţionează cu acesta având consecinţe asupra indicilor fizici, chimici. De asemenea aceasta acţionează asupra proceselor microbiologice care se petrec în sol, care la rândul lor joacă rolul important în procesul de de formare a solului. Din cele prezentate reese că apa este unul din factorii principali în formarea fertilităţii solului.
Apa are o acţiune directă şi indirectă asupra solului şi aceasta este principala problemă care trebuie studiată şi analizată în agricultura irigată.
Irigarea la fel influenţează asupra calităţii proceselor tehnologice obţinute în rezultatul efectuării diferitor procedee agrotehnice din sistemul de lucrare a solului. În acest context irigarea modifică modul şi termenii efectuării diferitor procedee agrotehnice. În agricultura irigată agrotehnica diferă de agricultura tradiţională.
În agricultura irigată dozele, termenii şi modurile de introducere a îngrăşămintelor, adâncimea şi modul lucrării solului, condiţiile şi metodele de control a buruienilor şi o mulţime de alte probleme se rezolvă în mod diferit faţă de agricultura tradiţională. Agrotehnica în mare parte determină eficacitatea folosirii apelor de irigare.
Elaborarea unor metode raţionale de lucrare a solului pentru condiţii concrete de climă şi sol este a doua problemă importantă care urmează a fi soluţionată în agricultura irigată.
Apa de irigare de asemenea acţionează şi asupra plantelor, schimbând regimul hidric al acestora, starea fiziologică, procesele biochimice din plantă. Cantitatea apei folosită la irigare trebuie să corespundă cu cerinţele plantei în funcţie de perioada de vegetaţie în care această se află. Pe de altă parte diferite culturi reacţionează diferit la irigare (acestea pot fi diferite în ce priveşte eficacitatea folosirea apei în procesul de cultivarea a lor). De aceea selectarea soiurilor şi hibrizilor de plante pentru fiecare zonă pedoclimaterică în funcţie de pretabilitatea acestora la irigare este foarte important
În condiţiile irigării deasemenea se schimbă valoarea premergătoarelor, apare posibilitatea obţinerii mai multor recolte în condiţiile unui an agricol. Pentru fiecare cultură inclusă în asolamentul irigat este necesar de elaborat tehnologia de cultivare a acesteia şi regimul de irigare luând în consideraţie particularităţile soiului şi hibridului în condiţii concrete.
Tot acest complex de întrebări care se realizează cu succes numai cunoscând detaliat cerinţele plantelor faţă de apă şi cum reacţionează acestea la irigare alcătuiesc al treilea aspect important al agriculturii irigate.
Disciplina „irigarea culturilor” este strâns legată cu aşa discipline ca: agrotehnica, fitotehnia, agrochimia,fiziologia, microbiologia.
- Teacher: Sergiu Gavrilas
Cercetarea ştiinţifică reprezintă un ansamblu de măsuri şi metode care prin studiul fenomenelor, contribuie într-o mare măsură la îmbogăţirea cunoştinţelor din toate domeniile de activitate.
În agricultură, cercetarea ştiinţifică are ca fundament câmpul de experienţă, în care rezultatele cercetărilor efectuate în vase de vegetaţie, în laborator, etc. primesc confirmarea prin examenul sever al experienţelor efectuate în câmp, în condiţii mai apropiate celor din cultura mare.
Cercetarea ştiinţifică în agricultură este cu atât mai necesară cu cât aceasta este mai avansată şi deci procesul de producţie , factorii care îl influenţează, mai complecşi. Rezultatele obţinute prin cercetări minuţioase şi complexe servesc specialiştilor care lucrează în producţie ca mijloc de orientare privind aplicabilitatea noilor rezultate în zone mai restrânse. Ca în toate domeniile există o strânsă corelaţie între nivelul cercetărilor şi progresul tehnic din agricultură, întrucât producţia reflectă fidel nivelul atins de cercetarea agricolă.
Cercetarea ştiinţifică în agricultură are un caracter permanent, deoarece prin crearea de noi soiuri şi hibrizi de plante agricole mai productivi şi superior calitativ celor vechi apare necesitatea experimentării şi introducerii în producţie a noi tehnologii specifice acestora.
Domeniul cercetărilor agricole este vast şi foarte divers şi el depinde de condiţiile pedoclimatice foarte variate ale ţării noastre. Astfel, se execută cercetare ştiinţifică nu numai în condiţii de cultură obişnuite, pe tipuri zonale de sol, dar şi pe soluri intrazonale, slab productive, ca solonceacuri, solurile sărate, solurile cu nivelul apelor freatice aproape de suprafaţă, etc. Câmpul de experienţă constituie un mijloc eficace de orientare pentru specialiştii din producţie şi în vederea introducerii rezultatelor cercetării în cultura mare. El are şi o însemnată valoare educativă, întrucât cei care lucrează în producţia agricolă vor putea fi convinşi de eficacitatea ultimelor noutăţi în domeniul ştiinţelor agricole numai prin demonstraţii practice, în acest scop, se organizează schimburi de experienţă între universităţile agronomice şi staţiunile de cercetări agricole pe de o parte şi fermieri, agricultori, pe de altă parte, cuprinzând vizitarea câmpurilor de experienţă, participarea la simpozioane, sesiuni ştiinţifice, etc.
Rezultatele cercetărilor ştiinţifice sunt publicate în reviste de specialitate, anale, cărţi şi manuale, care prezintă aportul ştiinţei la sporirea producţiei agricole sub aspect calitativ şi cantitativ.
- Teacher: Sergiu Gavrilas