Managementul unităţilor agricole reprezintă partea cea mai dezvoltată din ştiinţa managementului deoarece:

-         aceasta este generatoare de valori de întrebuinţare;

-         în aceste unităţi lucrează o parte foarte mare din populaţia activă a ţării;

- este o disciplină economică de sinteză pentru că preia o serie de categorii şi metode de la alte discipline: economie politică, analiză economică, organizare, marketing, finanţe etc.

Cursul este destinat studenților anului I, specialitățile "Business și Administrare" (BA) și "Servicii Hoteliere, Turism și Agrement" (SHTA).

În secolul XX factorii care au determinat impacturi foarte importante asupra producţiei agricole au fost mecanizarea, chimizarea, factorul biologic (revoluţia biologică prin crearea de soiuri şi hibrizi mai productivi şi mai bine adaptaţi la noile condiţii).

Particularităţile procesului agricol fac ca agentul economic (întreprinderea agricolă) şi managerul să se confrunte cu probleme complexe de concepţie şi execuţie în activitatea de fundamentare şi aplicare a deciziilor. Actul managerial presupune o serie de acţiuni (diagnoză, decizie, organizare, comandă, control etc.) care au anumite particularităţi în agricultură.

Comportamentul creativ al managerului este foarte evident în acest domeniu, unde aria de accesibilitate a acţiunii umane este limitată de factorii naturali şi biologici. În agricultură, managerul nu poate urmări, pur şi simplu, profitul maxim întrucît intervin restricţii ecologice şi sociale. Întrucît agricultorului individual îi este caracteristică într-un înalt grad satisfacţia muncii, scopul principal al activităţii sale este obţinerea unor venituri decente necesare întreţinerii familiei.

Principiile managementului, mijloacele, funcţiile, responsabilităţile şi relaţiile între ele au particularităţi în agricultură faţă de industrie. Mai mult decît în orice domeniu al activităţii umane, datorită componentelor aleatorii ale mediului agricol, managementul este o adevărată artă, întrucît îmbină conceptele teoretice cu cele metodologice în procesele şi relaţiile de conducere, ceea ce-i conferă un caracter particular în spaţiu şi timp.

The contents of the course unit contributes to the achievement of a formative character (understanding the role and complexity of managerial activity in solving problems of strategic management in an economic, social, dynamic, complex and competitive environment, developing skills regarding the use of the modern management methods and techniques in conducting significant managerial processes ) of the future specialists in the field of professional training - business and administration.

Managementul Întreprinderilor agro-industriale cuprinde informaţie cu privire la activitatea Complexului AgroIndustrial al Republicii Moldova, specificul diverselor forme organizatorico-juridice din sfera dată de activitate, precum şi activităţile legate de procesul de gestionare a acestora.